Sfaturi pentru cei care doresc să urmeze un curs de dans

Sfaturi pentru cei care doresc să urmeze un curs de dans

 

La televizor, la petreceri sau în alte împejurări vedem persoane dansând. Ce gândim cei mai multi dintre noi în astfel de situații? Care sunt întrebările și gândurile care ne vin în minte în acel moment?

Sfaturi pentru cei care doresc să urmeze un curs de dans

Dintr-un studiu personal vă enumăr câteva dintre acestea.

– Oare eu voi putea vreodată să ajung să dansez astfel?

–  Ce frumos și grațios se mișcă.

– Nu voi fi niciodată în stare să fac așa ceva.

– Oare s-au antrenat mult până au învățat să danseze?

Întodeauna suntem subiectivi cu noi înșine, extrem de critici iar aceste lucruri nu face decât să ne pierdem moralul și încrederea de sine. Dacă există dorința de a dansa iar  timpul ne permite, trebuie să avem mai mult curaj și să începem acum!!! nu maine, nu poimâine, nu la vară, nu la anu… tot timpul vom găsi o scuză mai mult sau mai puțin plauzibilă pentru amânare.

Dacă reușim să trecem de primul pas și ne-am hotărât să începem, atunci vă recomand să citiți în continuare articolul meu 🙂

Putem învăța singuri acasă pași simpli de dans. Cum? Pentru început vizionăm dansul preferat de câteva ori, apoi fragmentăm dansul în bucăți mici de maxim 5, 6 secunde. Invățăm mișcările apoi le repetăm în fața oglinzii, la început mai lent, apoi din ce în ce mai rapid până ajungem la viteza ritmului melodiei respective. Termenul de „pași de dans” este incomplet deoarece la dans tot corpul se mișcă, chiar dacă nu tot deodată. Luăm fragmentar fiecare parte a corpului și ne mișcăm pe acea parte a melodiei, apoi ca la final să îmbinăm totul. Verificăm în fața oglinzii mișcările pe care noi credem că ne avantajează și le excludem pe cele care ne dau impresia că nu aratăm bine.

Timpul de care avem nevoie pentru a învăța un dans diferă în funcție de dansator, tipul de dans, complexitatea dansului și viteza mișcărilor dansului. Talentul în dans este explicat astfel: muzica transmite ritmul printr-o vibrație, un sunet; acesta este recepționat de către ureche care la rândul iei transmite informația la creier. La final creierul transmite comenzile la picioare, mâini și așa mai departe. Timpul de când difuzorul face „boom” până când corpul se mișcă la comandă, face diferența talentului în dans. La cei foarte talentați acțiunea este aproape instantă față de ceilalți la care aceasta are o întârziere mai mică sau mai mare. Cu cât este mai talentată o persoană cu atât învață să danseze mai repede iar cei mai puțin talentați la final vor dansa și ei doar că au nevoie de mai mult antrenament.

Foarte rar se întâmplă ca un cuplu să fie aproape la acelasi nivel de talent, motiv pentru care dacă dorim să învățăm un dans de cuplu, cel care învață mai repede, trebuie să aibă maximă răbdare cu partenerul, să fie calm, zâmbitor, să transmită o stare de bună dispoziție deoarece în caz contrar acesta nu reușește să se concentreze sau mai rău, nu va reuși să danseze deloc.

Foarte mulți tineri doresc să urmeze un curs de dans cu profesori calificați dar din cauza emoțiilor, a fricii de necunoscut și a timidității, evită acest lucru. Nu este deloc cazul să fiți așa!!!! Trebuie să vedeți profesorii și antrenorii de dans ca și prieteni ai  voștri. Ei vă ajută să acumulați cunoștințe astfel încât să depășiți pragul emoțional, devenind mai încrezători în forțele proprii.

O altă problemă cu care ne confruntâm  este aceea că pe timpul antrenamentului transpirăm abundent. Deși estetic nu arată tocmai bine, acest lucru nu este rău. Transpirația proaspătă nu este urât mirositoare. Tot ce trebuie să facem este un duș cu apă și săpun înainte de ședința de dans 🙂 .

Echipamentul de repetiții: îmbrăcăminte lejeră, preferabil din bumbac, iar încălțămintea tot una lejeră dar una asemănatoare momentului când vom dansa în public.

 

Sper ca  articolul meu să vă fie util. În cazul în care aveți nelămuriri, întrebări, comentarii sau critici  nu ezitați să mă contactați

 

 

Cu prietenie!!!

Leonard Cimpoesu

 

 

 

 

 

 

 

 

curs dansuri brasov, curs dans brasov, lectii dans brasov, dansul mirilor brasov, valsul mirilor brasov, scoala de dans brasov, instructor de dans brasov, coregraf brasov, profesor dans brasov, coregraf dans brasov, curs dans nunta, cursuri dans nunta, curs dans miri, dans brasov, cursuri dansul mirilor, coregrafie dansul mirilor, dansuri populare, profesor dans brasov, cursuri dans miri brasov, 

dansuri nunta, coregraf nunta, valsul miresei, valsul mirilor, dansul mirilor, dans pentru nunta brasov, nunta, miri, mire, mireasa, dans pentru miri,

 

 Dansuri miri Brasov, Valsul miresei Brasov, Valsul mirilor, Dansuri de nunta, Dans pentru nunta Brasov, Nunta, Miri,  Mire, Mireasa, Curs dans, Lectii de dans brasov,

Dansuri Brasov, Dansuri Codlea, Dansuri  Bran, Dansuri Rasnov, Dansuri Feldioara, Dansuri Fagaras, Dansuri Ghimbav, Dansuri Sacele, Dansuri Predeal, Dansuri Azuga, Dansuri Sfantu Gheorghe, Dansuri Prejmer, Dansuri Lunca Calnicului, Dansuri Sanpetru, Dansuri Zarnesti, Dansuri Cristian, Dansuri Busteni, Dansuri Sinaia